Trăim în gri

Te simţi infect cu o doză prea mare de cenuşă, mizerabilă, care te împietreşte, te pătează din interior spre exterior. Se prinde de inima ta, iar în loc de sânge aceasta pulsează ciment gri şi zgrunţuros care încetul cu încetul transformă lumea în siluete idetice fără ţeluri, scopuri sau vise, rămâne doar nemulţumirea existenţei lor. Virusul este transmisibil. E foarte răspândit în lumea de astăzi şi nu se va opri până nu va înghiţi totul ca pe o halcă mare de carne. Se hrăneşte din sufletele noastre ca o fiară, lăsându-ne goi.
Acest virus îl puteţi vedea la persoanele din jurul vostru sau chiar la voi înşivă. Simptomele virusului sunt cunoscute: victimizarea, pasivitatea, lipsa de interes, nefericirea inexplicabilă, pesimismul- acei oameni-robot care nu ştiu să mai aşterne un zâmbet pe faţă când cineva le zâmbeşte.
Pentru acest virus nu s-a găsit antidot.

Întâlnire neprevăzută

M-a întrebat aşa din senin cum mă cheamă, încât aveam impresia că mi.am uitat numele. Pentru o secundă nu ştiam ce să îi răspund. Era o fetiţă bronzată pe o bicicletă prea mică pentru vârsta ei. Era, cum se zice pe la ţară “ iute de mână“. Mi-a spus imediat cum o cheamă, fără ca eu să o mai întreb, iar după ce i-am atras atenția la maşina ce circulă în dreptul nostru, a pus picioarele pe pedale şi poate puţin ruşinată de prezenţa mea a pedalat până ce fustiţa ei a început să fluture precum un steag de rămas bun în bătaia vântului.

www.picspaper.com

Queens

Ştiu cum să se afişeze, pentru a da orice impresie, ştiu ce trebuie să vorbească pentru a cuceri. Şi când mă refer la cucerit nu mă refer la bărbaţi ci la un regat -pentru că teritoriu suna prea masculin.

Un alt farmec pe care îl deţin este zâmbetul şi ochii ce mereu ştiu să hipnotizeze cu sclipirile lor de foc. Să nu uităm însă de faptul că ele mereu pot vedea ceva incredibil în ceea ce alţii nu găsesc o fărâmă de frumos. Din abisul întunecat şi negru pentru ele poate răsări o rază de o strălucire impecabilă. Ele au simţul detaliului şi nelipsita bucurie care vine odată cu el. Sunt unice însă atât de comune şi asemănătoare ca o rochie de bal medieval. Toate au corset şi sunt înfoiate însă culorile şi modelul cusut manual face marea diferenţă. La suprafaţă găseşti ceva gingaş ce nu există prin altă parte, însă în interior au o tărie de războinice amazoane. Oricât de mult ai căuta în lumea asta o asemănare cu ele nu vei găsi.

Sunt unice. Sunt reginele. Fiecare femeie este o regină, regina propriului său regat. Asta dacă nu abdică de la tron în favoarea iubirii, să se lase conduse de "regele" ce de abia aşteaptă să preia puterea. Toţi pândesc tronul gata să îl ia în primire, însă de multe ori tronul nu este pentru ei.

Unele se retrag din domnie din simpla lipsă de interes, altele ţin şi cu dinţii de această putere şi nu cedează nici în cele mai crâncene momente, indiferent de rival.

În lumea mea femeile deţin controlul şi mereu va fi astfel, cu bună ştiinţă şi recunoaştere sau nu.

Păşesc fin, au gust dulce amărui şi nu le poţi uita sau evita când trec prin viaţa ta. Lumea este dependentă de ele fără măcar să ştie, atât de atente sunt ele la mişcările lor fine de strategie. Sunt adevărate stăpâne chiar şi în inocenţa lor.

sheplanet.com

tumblr.com

fanpop.com

Bătrânul cu vioara

Basul trepida cu atâta putere încât aveai impresia că şi asfaltul din preajma clubului se mişca pe acelaş ritm. Gălăgia dezordonată atrăgea ca un magnet tinerii de pe strada principală, ce se termina cu nisipul fin al plajei. E vară, 24 de grade la ora 23, iar inima tânără era dornică de joacă şi flirt. Tocuri înalte şi fuste strâmte, ochelari de soare şi bronz. O lume animată, cum e de înţeles vara pe litoralul românesc. Miros de clătite şi hamsii la fiecare pas. Şi un bătrânel. Stătea la sfârşitul unor scări între un local cu jocuri de noroc şi acel club gălăgios. Era aproape de neobservat, parcă ieşea din peisaj, însa avea ceva ce mi-a atras atenţia. O vioară.

Cânta melodii vesele însă imaginea era tristă. Omul cu mustaţă căruntă cânta de zor, însă bitul puternic ce răsuna din clubul din apropiere îi transforma vioara melodioasă într-una mută. Aveam impresia că acele corzi aveau atâtea poveşti de spus, iar el era atât de dornic să le împărtăşească, dar timpul era nepotrivit. Doar când atingea un acord mai înalt se auzea câte o notă slabă, ce însă nu se putea confunda nici de cum cu restul muzicii din jur. Trebuia să asculţi cu atenţie. Oamenii însă nu dispuneau de timp, toţi erau în vacanţă, dar toţi se grăbeau.
După îndrăzneala cu care atingea corzile viorii îţi dădeai seama că pe el nu îl deranja nimic. Parcă cânta doar pentru inima lui. Stătea în faţa treptelor pe un scăunel pescăresc, îmbrăcat cu un sacou care îi atârna pe asfalt. Avea nasul cârn, pomeţii roşii şi purta o pălărie de stofă cu dungi. Bătrânelul semăna cu personajul din bibelourile de porţelan ale bunicii.

M-am tot gândit de ce şi-a ales acel loc, evident nepotrivit pentru muzica lui. Dacă urca pe faleză, câţiva metri mai departe, vioara lui ar fi avut mai multe şanse să fie auzită. Era asta oare o formă de protest împotriva schimbării ? a tinerilor fără raţiune ? sau poate doar un fel propriu de a mai îngheţa pentru puţin timpul ?

Nu am găsit un răspuns, dar mi-am imaginat că poate treptele erau de vină...poate că acele trepte cândva erau drumul spre o seară de neuitat sau poate doar locul unde îşi găsea liniştea - în ciuda zgomotului alarmant ce se auzea acum.

După ce am analizat întregul decor, m-am îndreptat spre husa deschisă a viorii şi am dat drumul la câteva monezi. "Să iţi dea Dumnezeu sănătate !", a răspuns gestului meu. Ceea ce nu a ştiut este că el mi-a dat inspiraţie, speranţă şi m-a făcut să înţeleg că nu trebuie să renunţi niciodată la lucrurile la care ţi, indiferent de circumstanţe.

Un personaj de poveste în secolul XXI, un strop de viaţă obosită pe faleza mării.

google.com

Identitate

Oare toţi avem boala identităţii?

Şefă la servici, mama acasă şi copil în timpul liber- pentru că, copilăria i-a fost furată.

Toţi avem o parte dură sau momente în care ne îmbrăcăm revoltător, fără pic de gust. Dar toţi avem şi o parte dulce, unde lumea pare roz, iar unde hainele noastre devin mai blânde.

Mereu există şi o parte comodă, unde hainele se aseamănă cu pijamalele, dar să nu uităm că toţi avem şi o parte elegantă unde prestam cu atenţie şi ne reprezentăm cu mândrie, unde hainele sunt elegante.

Fiecare haină pe care o luăm pe noi reprezintă o bucată din caracterul nostru, o altă înfăţişare, o altă identitate. Cele mai originale şi fantastice caractere sunt cele ce au o singură identitate, ce nu se schimbă precum cameleonul, ci care au tăria să supravieţuiască sub culoarea lor naturală. Cei ce nu joacă niciodată roluri şi sunt mereu în propria lor piele.  Restul părem doar nişte actori pe diferite scene, grăbiţi să ne schimbăm după bunul plac al publicului.

Ochii albaștri

Sunt veseli, zâmbăreți și plini de farmec. Buzele ți se ridică într-un zâmbet ștrengăresc de câte ori îi prinzi în vizorul tău. Sunt jucăuși și plini de viață. Misterioși și parcă niciodată triști.

google.ro

Creare -titlu nepotrivit

Bunătatea sufetului vine din dragoste, ar trebui să ne umplem de dragoste mai mereu aşa cum unii îşi umplu buzunarele de bani şi aşa cum alţii se îndoapă cu shaorme.
Ar trebui să furăm dragoste de pe la fiecare colţ de stradă, nu ne-ar pedepsi nimeni. Ne-am iubi mai mult. Nu am mai fi respectaţi din obligaţii, luate după anumite criterii... respectul şi meritul faţă de ceilalţi nu ar mai fi impus.
Fiecare caracter este fabulos în felul lui. Trebuie să fim apreciaţi pentru cine suntem, nu pentru cine vor ei să fim.Toţi ar trebui să deschidă ochii şi să vadă ce reuşeşte cel de lângă el şi să îl aprecieze pentru ceea ce face mai bine. Pentru ce merită apreciat !
Un om nu trebuie să fie apreciat pentru o infinitate de lucruri ci doar pentru cele care îl definesc, îl fac special şi diferit de restul. Pentru acel singur lucru care îl face original, pentru inteligenţa şi caracter, personalitate şi mentalitate. Acel om va fi împlinit ştiind că este remarcat pentru unicitate, pentru ceea ce îi face lui plăcere să facă în viaţa sa.
Fiecare detaliu a unei persoane o defineşte pe aceasta într-un fel, iar societatea de azi devine din ce în ce mai zgârcită când vine vorba de calităţi, de dezvoltare. S-a promovat prostia, iar omul mereu a ales -logic- calea mai simplă a vieţii. De ce să nu gândească altul pentru tine şi să îţi spună cum eşti şi trebuie să fi, în loc să te creezi singur ?!
De ce să fi dispus la schimbări în vederea propriei tale fiinţe când lumea te acceptă aşa cum eşti ? Când ei nu îţi arată niciodată că au pretenţii mai mari de la tine, ajungi şi tu la concluzia că nu se merită. Puţini se gândesc că o fac pentru ei şi nu pentru restul lumii.  Pentru lume eşti unul oarecare cu aripile tăiate să nu poţi ajunge mai sus de etajul 4, cu toate că visele tale sunt blocate undeva la etajul 10 -sau poate mai sus, printre norii albi şi păsările călătoare.
Toate speciile se iubesc între ele, noi ce facem ?!